Moldova IT Park este în căutare a unui Legal Manager pentru a se alătura unei echipe dinamice, ambițioase și dedicate dezvoltării sectorului IT și ecosistemului de inovare digitală din țara noastră.
Tipul postului: Contract pe perioadă determinată, cu posibilitatea extinderii ulterioare
Orar de muncă: Full – time, 8 ore pe zi, 5 zile în săptămână
Pachet salarial: Salariu competitiv și bonus anual de performanță
Locație: Chișinău
Data limită de aplicare: 24 deccembrie 2024, ora 18:00 (ora Chișinăului)
Despre noi / Context: Moldova IT Park este unul din cele mai ambițioase proiecte de țară din ultimii ani și o istorie de succes derivată din angajamentul statului și contribuția mediului privat în dezvoltarea industriei IT și sporirea competitivității acesteia la nivel regional. În anul 2019 Uniunea Internațională de Telecomunicații a recunoscut Moldova IT Park drept una din cele mai bune practici globale în promovarea și dezvoltarea ecosistemului IT.
Moldova IT Park a fost lansat la 1 ianuarie 2018, pentru o perioadă de 10 ani, fiind creat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova la solicitarea a 15 companii IT. În prezent, Moldova IT Park este unicul parc IT virtual din țara noastră, numărând peste 2000 companii rezidente, care generează peste 20 000 locuri de muncă și beneficiază de facilitățile prevăzute de legislația aferentă parcurilor IT.
Parcul are menirea de a susține realizarea obiectivelor prevăzute de legislația cu privire la parcurile IT (și anume, creșterea competitivității, susținerea IMM-urilor, atragerea investițiilor, produse și servicii cu valoare adăugată înaltă, cercetare și inovare digitală, parteneriate internaționale, locuri de muncă înalt calificate), considerând în egală măsură nevoile și așteptările rezidenților parcului. Principalele direcții strategice vizează contribuția la dezvoltarea și/sau îmbunătățirea industriei IT și ecosistemului de inovare digitală pe următoarele dimensiuni - Community & Networks, Inovare Digitală, Cadrul Legal, Consultanță și suport, Promovare Internațională și Buna Guvernare.
Obiectivele principale ale postului:
- Gestiunea relației contractuale cu rezidenții Parcului;
- Asigurarea conformității activității Administrației parcului cu prevederile legislației ce țin de: autoritățile administrative, gestionarea resurselor umane, contractarea furnizorilor, prestarea serviciilor publice, achiziții, implementarea sistemelor informaționale de stat, prelucrarea datelor cu caracter personal;
- Oferirea asistenței, consilierii și suportului juridic intern;
- Stabilirea unui cadru juridic funcțional pentru toate activitățile operaționale și strategice ale organizației;
- Gestiunea implementării agendei de dezvoltare pe Direcția Strategică ”Cadrul Legal”;
- Implicare proactivă pe subiecte juridice în procesul de dezvoltare strategică.
Cerințe privind studiile, experiența și aptitudinile profesionale ale candidaților:
- Studii superioare în domeniul juridic;
- Experiență profesională de cel puțin 5 ani;
- Cunoaștere aprofundată a cadrului de reglementare aplicabil parcurilor IT, dar și companiilor care operează în sectorul IT;
- Experiență dovedită în proiecte relevante legislației cu privire la parcurile IT și/sau asistență juridică oferită rezidenților parcului IT;
- Experiență dovedită de lucru și interacțiune atât cu sectorul public, cât și cu cel privat;
- Cunoașterea procesului legislativ național, inclusiv reglementările aferente inițierii, consultării, aprobării și implementării actelor normative;
- Capacități de analiză și sinteză a unui volum mare de informații;
- Abilități de pregătire a rapoartelor, studiilor, prezentărilor, argumentărilor juridice;
- Cunoașterea limbilor română, rusă și engleză (nivel avansat);
- Cunoștințe aprofundate de utilizare a aplicațiilor Microsoft Office, inclusiv alte competențe digitale relevante postului.
Responsabilități de bază:
- Asigură conformitatea legală a Administrației, precum și valorificarea oportunităților de dezvoltare a agendei de proiecte și activități destinate sporirii competitivității industriei IT;
- Monitorizează, analizează și elaborează sinteza agendei legislative relevante industriei IT (în special rezidenților Moldova IT Park): proiecte de lege, proiecte de Hotărâri de Guvern / alte acte normative, inițiative și documente de politici publice;
- Contribuie la îmbunătățirea cadrului de reglementare aferent regimului de parc IT, inclusiv prin avizarea și/sau participarea în procesul de consultări publice ale proiectelor de acte normative relevante regimului de parc IT (e.g. Legea 77/2016, HG 1144/2017, politica fiscală, legislația imigraționistă);
- Reprezentarea Administrației Parcului în raportul cu alte autorități inclusiv pe platformele de consultări publice;
- Facilitarea dialogului dintre mediul privat și autoritățile publice (platforma guvernamentală);
- Organizarea și coordonarea discuțiilor, grupurilor de lucru, ședințelor, workshop-urilor pe marginea modificărilor legale între rezidenții parcului, între rezidenți și autoritățile publice relevante, între Administrația Parcului și autoritățile publice relevante;
- Livrarea training-urilor pe subiecte juridice relevante pentru rezidenții Parcului conform agendei interne;
- Asigurarea conformității legale a Administrației Parcului în sensul respectării reglementărilor legale relevante (e.g. relațiile de muncă, protecția datelor cu caracter personal, achiziții / tendere, relațiile cu furnizorii / partenerii / donatorii, etc) , inclusiv pregătirea și/sau revizuirea de politici / contracte, memorandumuri de colaborare, ș.a.;
- Elaborarea și implementarea Planului de acțiuni pe Direcția ce ține de Cadrul Legal cât și celorlalte direcții strategice ale parcului, care implică aspecte juridice;
- Implicare în elaborarea studiilor de impact și analiza comparativă a facilităților oferite de țările din regiune / celor mai bune practici cu impact asupra dezvoltării sistemice și sustenabile a sectorului IT;
- Implicare proactivă în implementarea activităților care derivă din Strategia de dezvoltare a Parcului și au tangență cu regimul fiscal și juridic al parcului IT (e.g. elaborare ghid pentru rezidenții actuali și cei potențiali; pregătirea informației juridice pentru materialele de promovare și reprezentare a Parcului).
- Contribuție la realizarea unui sumar informativ periodic pentru administrație pe aspecte juridice relevante, ce ține modificări legislative, noutăți, evenimente importante, tendințe, etc.;
- Se implică activ, inclusiv cu livrare de conținut pe aria de expertiză în orice tip de proiect și/sau eveniment intern care ține aspecte juridice, etc.
- Implicare proactivă în implementarea activităților care derivă din Strategia de dezvoltare a MITP, în special pe proiectele care implică aspecte juridice;
- Gestionează procesele de achiziții aferente proiectelor și activităților pe care le are în gestiune și care implică costuri financiare astfel încât să se asigure încadrare în limita bugetului;
- Evaluează valorificarea bugetului din gestiune astfel încât să se previzioneze eventualele depășiri ale resurselor stabilite inițial și să identifice soluții de redistribuire pentru încadrarea în resursele alocate;
- Gestionează performanța echipei din gestiune inclusiv prin acțiuni profesioniste de diseminare obiective, planificare și organizare, coordonare și control, dezvoltare profesională și personală, motivare psihologică, evaluare a rezultatelor și performanței, recrutare și integrare;
- Participă la pregătirea rapoartelor interne și contribuie la prezentarea rezultatelor organizației în aceste rapoarte;
- Gestionarea relațiilor contractuale și administrative cu rezidenții: Aderarea și rezilierea contractelor, somarea pentru nerespectarea obligațiilor, și întocmirea acordurilor adiționale, conform procedurilor interne și legislației;
- Consultanță și suport juridic pentru rezidenți: Oferirea de asistență privind regimul de parc, aplicarea impozitului unic, și alte aspecte legate de antreprenoriat, inclusiv participarea la evenimente și menținerea comunicării cu rezidenții și partenerii;
- Evidența juridică a resurselor umane pentru administrația parcului;
- Evaluează rezultatele proiectelor de pe agenda din gestiune și comunică aceste rezultate către echipă și superiori;
- Gestiunea eficientă și asigurarea funcționalității performante a tuturor proceselor relevante postului digitalizate pe platforma parcului, inclusiv procesele de interacțiune cu rezidenții Parcului conform relației contractuale, dar și a prevederilor legale privind relația dintre Administrația Parcului și rezidenții potențiali / activi / reziliați / rezoluționați.
- Cunoaște și respectă politicile interne ale organizației, regulamentele și instrucțiunile, scrise sau verbale, specifice ariei de activitate și alte acte de reglementare internă în care are responsabilități;
- Îndeplinește si alte îndatoriri suplimentare furnizate de către superiorul ierarhic, corespunzător competențelor profesionale relevante, pentru realizarea corectă, completă și în termen a obiectivelor alocate.
Noi apreciem oamenii care:
- Au o atitudine pozitivă, entuziasm față de schimbare, agilitate în situații dificile și manifestă mândrie față de apartenența la organizație;
- Își asumă rolurile în echipă, cooperează și manifestă dorința de a se dezvolta în grup;
- Pot asculta activ, oferă feedback constructiv;
- Au capacitate de a-și produce și de a-și conduce propriile schimbări;
- Manifestă perseverență, voință și dorință de a reuși azi mai mult decât ieri.
Procesul de aplicare:
Dacă te regăsești în cerințele de mai sus și vrei ca parcursul tău profesional să aibă impact asupra comunității cu cea mai exponențială creștere din ultimii ani, transmite-ne dosarul de aplicare care va include:
- CV-ul în limbile română sau engleză (va conține descrierea succintă a proiectelor relevante acestei poziții și 2 referințe profesionale);
- Scrisoarea ta de motivare.
Dosarele de aplicare vor fi transmise la adresa de e-mail [vezi email]info@mitp.md până la data de 25 decembrie 2024, ora 18.00. Titlul mesajului trebuie să conţină numele, prenumele candidatului și postul dorit.
Vom răspunde tuturor candidaților care ne vor transmite dosare de aplicare complete.
Important: Administrația Moldova IT Park își rezervă dreptul de a prelungi perioada de aplicare pentru acest post în cazul în care dosarele de aplicare primite nu satisfac nevoile organizației.
Mult succes tuturor candidaților!