Publicat Ieri

Expert principal al Direcției integrare europeană și relații internaționale

crown Compania VIP

Informații de bază

Salariu:
Negociabil
Program de lucru:
Full-time
Experiență:
Entry-Level (< 2 ani)
Oraș:
Chișinău

Descrierea poziției vacante

Scopul general al activității direcției:

  • Direcția integrare europeană și relații internaționale își desfășoară activitatea având ca scop asigurarea unei coordonări eficiente, la nivel instituțional, a aspectelor ce derivă din procesul de integrare europeană și din procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și gestionarea relațiilor internaționale ale BNM și asigurarea unei coordonări eficiente a realizării angajamentelor externe ce derivă din participarea BNM în instituțiile financiare internaționale și alte organizații internaționale, precum și din acordurile internaționale ce vizează atribuțiile legale ale BNM.

Cerințe obligatorii:

  • Studii superioare complete în domeniul economiei și/sau în domeniul relațiilor internaționale, sau a dreptului internațional. Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țară și/sau instituțiile de învățământ respective;
  • Stagiul de cel puțin 1 an în structurile administrației publice naționale sau în structurile internaționale, cu funcții ce țin de relații internaționale sau coordonarea comunicării între diferite entități;
  • Cunoașterea avansată a procesului de aderare la UE, precum și a implicării și rolului unei bănci centrale în procesul de integrare europeană;
  • Cunoașterea specificului activității instituțiilor financiare internaționale și altor organizații internaționale care au tangență cu atribuțiile  BNM;
  • Cunoașterea  prevederilor legale cu privire la Banca Națională a Moldovei, privind activitatea entităților reglementate, licențiate și supravegheate de către BNM, privind reglementarea valutară etc. necesare pentru realizarea cu succes a atribuțiilor postului;
  • Cunoașterea atribuțiilor principalelor  autorități (instituții) publice ale Republicii Moldova (în special cele cu profil economic și financiar);
  • Cunoștințe de operare a calculatorului la nivel de utilizator și cunoașterea avansată a aplicațiilor MS Word, Excel și Power Point;
  • Competențe lingvistice: cunoașterea limbii române, ruse și engleze vorbire fluentă;
  • Competențe: integritate, gândire ordonată și analitică, atenție la detalii, tact și pricepere în muncă cu oamenii, perseverență, rezistență la efort și stres, capacitate de învățare rapidă, capacitate de ascultare și spirit de analiză, adaptabilitate la situații noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale – dezvoltare foarte bună;
  • Alte abilități și atitudini:
      - abilități de comunicare verbală și în scris, capacitatea de a expune clar și concis constatările, concluziile și recomandările (fixarea exactă și calitativă a informației), capacitate de sinteză;
      - operativitate în rezolvarea sarcinilor;
      - responsabilitate, obiectivitate, imparțialitate, evitarea conflictelor de interese, conduită morală și profesională desăvârșită, spirit de inițiativă, lucru în echipă, disponibilitate și adaptare la schimbare, diplomație, creativitate, flexibilitate, disciplină, exigent cu sine, spirit de observație și tendință de dezvoltare profesională continuă.

Principalele atribuții:

  • Cooperarea cu instituțiile /autoritățile din Republica Moldova, în limita competenței BNM, și formularea poziției și răspunsurilor BNM la interpelările acestora privind procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană;
  • Coordonarea participării BNM și elaborarea poziției instituționale, în procesul de planificare, elaborare, monitorizare și evaluare a documentelor de politici publice la nivel național care presupune pregătirea pentru aderarea Republicii Moldova la UE pe domenii ce revin în competența BNM;
  • Elaborarea strategiilor/planurilor instituționale aferente procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în limita competenței BNM;
  • Coordonarea și monitorizarea implementării cerințelor de aderare la Uniunea Europeană în domeniile specifice activității BNM;
  • Asigurarea schimbului de informații și coordonarea cu alte instituții și autorități publice la nivel național a pregătirii, iar ulterior a negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la UE pe capitolele și secțiunile atribuite în sarcina BNM;
  • Participarea, în limita competenței BNM, în grupurile de lucru și alte echipe de experți comune instituite în scopul pregătirii si ulterior negocierii aderării Republicii Moldova la UE;
  • Coordonarea și monitorizarea activităților de cooperare cu reprezentanții instituțiilor financiare internaționale, altor organizații internaționale, externe și regionale, instituțiilor financiare străine, agențiilor de rating, publicațiilor din străinătate etc. și remiterea la solicitarea acestora a informației compilate în baza contribuțiilor prezentate de subdiviziunile relevante din cadrul BNM, precum și altor instituții din țară la necesitate;
  • Derularea activităților privind efectuarea analizei generale a activității instituțiilor financiare internaționale, evidenta modificărilor ce au loc în cadrul acestora (de ex: în capitalul subscris de fiecare membru al instituției financiare internaționale, capitalul total, proiectele implementate și impactul lor asupra economiilor statelor membre, numărul curent de membri etc.);
  • Coordonarea și participarea în cadrul activităților de elaborare a documentelor de politici naționale de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova, precum și privind integrarea Republicii Moldova în structurile economice internaționale;
  • Îndeplinirea altor funcții și însărcinări la indicația Conducerii BNM.

Beneficiile oferite de BNM:

  • Experiență profesională într-o bancă centrală
  • Oportunități extinse de dezvoltare profesională și personală
  • Mediu de muncă modern și prietenos
  • Flexibilitate în programul de muncă
  • Pachet salarial competitiv
  • Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.

Termen-limită:

  • 25 decembrie 2024.

Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md">recrutare@bnm.md. Totodată, aveți posibilitatea să depuneți CV-ul și în format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la numărul [vezi telefon]022 822 158/[vezi telefon]022-822-245/[vezi telefon]022-822-143.

Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

Recomandăm insistent să consultați bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

Bibliografie recomandată:

  • Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr.548 din [vezi telefon]21.07.1995;
  • Legislația aferentă activității entităților reglementate, autorizate și licențiate de către BNM, precum și cea aferentă realizării altor atribuții ale BNM;
  • Acordul de Asociere încheiat între Republica Moldova și Uniunea Europeană (semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, Belgia).

Documente necesare pentru a fi prezentate la concurs;

Documente necesare pentru a fi prezentate la angajare.

Despre companie

Banca Națională a Moldovei (BNM), în calitate de bancă centrală a statului, are următoarele domenii de activitate de bază: politică monetară, piețe financiare, stabilitate financiară, supraveghere, infrastructurile pieței financiare, moneda națională în numerar. În vederea realizării cu succes a obiectivului său fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor, precum și a atribuțiilor sale de bază, BNM își dezvoltă în continuu cadrul de reglementare, de raportare și de guvernanță instituțională.

Politica noastră de recrutare constă în selectarea în bază de concurs şi angajarea persoanelor cu experiență, dar și a absolvenților din diferite domenii (economie, jurisprudenţă, tehnologii informaţionale etc), care prin responsabilitate, profesionalism și spirit de echipă vor contribui la atingerea obiectivelor BNM.

Angajarea la Banca Naţională a Moldovei vă oferă o experiență unică de activitate și de formare profesională în cadrul băncii centrale a Republicii Moldova. BNM oferă șansa de a crește profesional, de a lucra în echipă cu cei mai buni experți din domeniu și de a contribui prin inițiativă și inovație la beneficiul tuturor cetățenilor.

,,Fiind parte a echipei BNM, vei avea satisfacția de a te afla într-un mediu dinamic, modern și profesionist, și vei contribui personal la îndeplinirea obiectivelor BNM cu impact pe întreaga societate.”

Foto și video

Recenziile companiei

Evaluează compania:
0 star star star star star 0 recenzii

Contacte

Adresa postului vacant
Chișinău, Centru, bd. Grigore Vieru, 1
Pagina web:
Rețele sociale:
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?