Publicat Ieri

specialist în reglementarea regimului funciar ,

Informații de bază

Salariu:
Negociabil
Program de lucru:
Full-time
Studii:
Superioare

Descrierea poziției vacante

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

  1. Administrează toate terenurile, indiferent de destinaţie şi proprietate, ce constituie fondul funciar al unităţii administrative-teritoriale Brînzeni, exercită controlul asupra folosirii şi protecţiei terenurilor, deţine şi efectuiază modificările ulterioare în cadastrul funciar

Salariul de funcție

De la 5530 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Promovează politica de stat şi legislaţia în domeniul funcţiei publice deţinute;
  2. Coordonează procesul de administrare a terenurilor;
  3. Elaborează rapoarte şi propune spre aprobare proiectele deciziilor şi proiectele dispoziţiilor ce ţin de competenţa sa, stabilite prin actele legislative în vigoare, asigură implementarea prevederilor deciziilor adoptate şi dispoziţiilor emise, puse în sarcina sa.
  4. Ţine cadastrul funciar, efectuiează modificările ulterioare, asigură utilizarea conformă a terenurilor, înregistrează contractele de arendă.                                        

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

    1. deţine cetăţenia Republicii Moldova;
    2. posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
    3. are capacitate deplină de exercițiu;
    4. nu a atins vârsta de 63 ani;
    5. este apt, din punct de vedere al sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medical abilitată;
    6. are studiile necesare prevăzute de funcţia public respectivă;
    7. în ultimii 5 ani nu a fost destituit dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin (1), lit. a), b), şi f) sau nu  i-a încetat contractual individual de muncă pentru motive disciplinare;
    8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
    9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a depus această interdicţie;

nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Personal

Bibliografia concursului

  1. Constituţia Republicii Moldova
  2. Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2002 “Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”;
  3. Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 “privind Codul de conduită al funcţionarului public”;
  4. Legea nr. 436-XVI din 28 decembruie 2006 Privind administraţia publică locală;
  5. Legea nr. 25 din [vezi telefon]23.12.2013 “privind evaluarea integrităţii instituţionale”;
  6. Legea nr. 133 din 17 iunie 2016 “Privind declararea averii şu a intereselor personale”;
  7. Codul administrativ nr. 116 din [vezi telefon]19.07.2018;
  8. Hotărîrea Guvernului nr. 208 din 31 martie 1995 “Pentru aprobarea instrucţiunilor privind ţinerea lucrărilor de secretariat referitoare la petiţiile persoanelor fizice şi juridice, adresate organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor Republicii Moldova”, modificată prin Hotărîra Guvernului nr. 1004 din 28 august 2008;
  9. Hotărîrea Guvernului nr. 201 din [vezi telefon]11.03.2009 “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158 din [vezi telefon]04.07.2008 “Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”.

Acte normative în domeniul de specialitate:

    1. Codul Funciar nr. 828 din [vezi telefon]25.12.1991;
    2. Codul Civil al Republicii Moldova;
    3. Legea privind preţul normative şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr. 1308 din [vezi telefon]25.07.1997;
    4. Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din [vezi telefon]25.02.1998;
    5. Legea privind delimitarea proprietăţilor publice nr. 29 din [vezi telefon]05.04.2018;
    6. Legea privind administrarea şi deetetizarea proprietăţii publice nr. 121 din [vezi telefon]04.05.2007;
    7. Legea cu privire la proprietatea publică a autorităţilor administrativ teritoriale nr. 523 din [vezi telefon]16.07.1999;
    8. Hotărîrea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinaţiei şi schimb de terenuri nr. 1170 din [vezi telefon]25.10.2016.

Recenziile companiei

Evaluează compania:
0 star star star star star 0 recenzii

Contacte

E-mail:
Pagina web:

Locuri de muncă similare

Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?