Direcția integrare europeană și relații internaționale își desfășoară activitatea având ca scop asigurarea unei coordonări eficiente, la nivel instituțional, a aspectelor ce derivă din procesul de integrare europeană și din procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și gestionarea relațiilor internaționale ale BNM și asigurarea unei coordonări eficiente a realizării angajamentelor externe ce derivă din participarea BNM în instituțiile financiare internaționale și alte organizații internaționale, precum și din acordurile internaționale ce vizează atribuțiile legale ale BNM.
Obiectivele postului:
Expertul principal al Direcției IERI realizează atribuțiile având ca scop gestionarea relațiilor internaționale ale BNM și coordonarea eficientă a realizării angajamentelor externe ce derivă din participarea BNM în instituțiile financiare internaționale și alte organizații internaționale și din acordurile internaționale ce vizează atribuțiile legale ale BNM, precum și efectuează alte sarcini aferente, la indicația șefului Direcției IERI, a directorului DRIIE și/sau a membrului CE care patronează activitatea DRIIE desemnat conform ordinului guvernatorului BNM cu privire la atribuirea subdiviziunilor BNM.
Cerințe obligatorii:
Studii superioare complete în domeniul economiei și/sau în domeniul relațiilor internaționale, sau a dreptului internațional. Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țară și/sau instituțiile de învățământ respective.
Stagiul în structurile administrație publice naționale sau în structurile internaționale, cu funcții ce țin de relații internaționale sau coordonarea comunicării între diferite entități, inclusiv în procesul integrării europene, având o experiență de activitate de cel puțin 1 an.
Cunoașterea avansată a procesului de aderare la UE, precum și a implicării și rolului unei bănci centrale în procesul de integrare europeană;
Cunoașterea specificului activității instituțiilor financiare internaționale și altor organizații internaționale care au tangență cu atribuțiile BNM;
Cunoașterea prevederilor legale cu privire la Banca Națională a Moldovei, privind activitatea entităților reglementate, licențiate și supravegheate de către BNM, privind reglementarea valutară etc. necesare pentru realizarea cu succes a atribuțiilor postului;
Cunoașterea atribuțiilor principalelor autorități (instituții) publice ale Republicii Moldova (în special cele cu profil economic și financiar);
Cunoștințe de operare a calculatorului la nivel de utilizator și cunoașterea avansată a aplicațiilor MS Word, Excel și Power Point;
Competențe lingvistice: cunoașterea limbii române, ruse și engleze - vorbire fluentă;
Competențe: integritate, gândire ordonată și analitică, atenție la detalii, tact și pricepere în muncă cu oamenii, perseverență, rezistență la efort și stres, capacitate de învățare rapidă, capacitate de ascultare și spirit de analiză, adaptabilitate la situații noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale – dezvoltare foarte bună;
Alte abilități și atitudini: - abilități de comunicare verbală și în scris, capacitatea de a expune clar și concis constatările, concluziile și recomandările (fixarea exactă și calitativă a informației), capacitate de sinteză; - operativitate în rezolvarea sarcinilor; - responsabilitate, obiectivitate, imparțialitate, evitarea conflictelor de interese, conduită morală și profesională desăvârșită, spirit de inițiativă, lucru în echipă, disponibilitate și adaptare la schimbare, diplomație, creativitate, flexibilitate, disciplină, exigent cu sine, spirit de observație și tendință de dezvoltare profesională continuă.
Principalele atribuții:
Cooperarea și monitorizarea activităților de cooperare cu reprezentanții instituțiilor financiare internaționale, ai altor organizații internaționale, externe și regionale, instituțiilor financiare străine, agențiilor de rating, publicațiilor din străinătate etc. și remiterea la solicitarea acestora a informației compilate în baza contribuțiilor prezentate de subdiviziunile relevante din cadrul BNM, precum și altor instituții din țară la necesitate;
Derularea activităților privind efectuarea analizei generale a activității instituțiilor financiare internaționale, ținerea evidenței modificărilor ce au loc în cadrul acestora (de ex: în capitalul subscris de fiecare membru al instituției financiare internaționale, capitalul total, proiectele implementate și impactul lor asupra economiilor statelor membre, numărul curent de membri etc.);
Efectuarea analizei oportunității de aderare/participare a BNM în cadrul organizațiilor externe, regionale, internaționale prin prisma potențialelor beneficii generate de aceasta pentru realizarea eficientă a atribuțiilor BNM și pregătirea, ulterioară, a materialelor necesare pentru a fi prezentate conducerii BNM spre examinare și aprobare;
Coordonarea și participarea, în limita competenței BNM, în cadrul activităților de elaborare a documentelor de politici naționale de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova;
Coordonarea și participarea, în limita competenței BNM, în cadrul activităților aferente elaborării diferitor documente de politici privind integrarea Republicii Moldova în structurile economice internaționale;
Coordonarea, în limita competenței BNM, a aspectelor ce derivă din prioritatea națională de reintegrare a țării, precum și cooperarea cu instituțiile abilitate ale Guvernului RM în acest sens;
Elaborarea, precum și coordonarea cu subdiviziunile relevante din cadrul BNM, a proiectelor și avizelor pentru proiectele tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte sau intenționează să adere;
Întocmirea prezentărilor/tezelor în limba română, rusă sau engleză în legătură cu participarea reprezentanților BNM la diverse reuniuni și forumuri, sau alte evenimente similare care au tangență cu aria de competență a Direcției;
Îndeplinirea altor funcții și însărcinări la indicația Conducerii BNM.
Beneficiile oferite de BNM:
Experiență profesională într-o bancă centrală
Oportunități extinse de dezvoltare profesională și personală
Mediu de muncă modern și prietenos
Flexibilitate în programul de muncă
Pachet salarial competitiv
Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.
Termen-limită:
9 martie 2025.
Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa [vezi email]recrutare@bnm.md">[vezi email]recrutare@bnm.md. Totodată, aveți posibilitatea să depuneți CV-ul și în format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la numărul [vezi telefon]022-822-143/[vezi telefon]022-822-245.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.
Recomandăm insistent să consultați bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.
Bibliografie recomandată:
Legea nr. 548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei;
Legislația aferentă activității entităților reglementate, autorizate și licențiate de către BNM, precum și cea aferentă realizării altor atribuții ale BNM;
Acordurile internaționale semnate și ratificate de către Republica Moldova, în partea ce se referă la domeniile de competență ale BNM.
Banca Națională a Moldovei (BNM), în calitate de bancă centrală a statului, are următoarele domenii de activitate de bază: politică monetară, piețe financiare, stabilitate financiară, supraveghere, infrastructurile pieței financiare, moneda națională în numerar. În vederea realizării cu succes a obiectivului său fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor, precum și a atribuțiilor sale de bază, BNM își dezvoltă în continuu cadrul de reglementare, de raportare și de guvernanță instituțională.
Politica noastră de recrutare constă în selectarea în bază de concurs şi angajarea persoanelor cu experiență, dar și a absolvenților din diferite domenii (economie, jurisprudenţă, tehnologii informaţionale etc), care prin responsabilitate, profesionalism și spirit de echipă vor contribui la atingerea obiectivelor BNM.
Angajarea la Banca Naţională a Moldovei vă oferă o experiență unică de activitate și de formare profesională în cadrul băncii centrale a Republicii Moldova. BNM oferă șansa de a crește profesional, de a lucra în echipă cu cei mai buni experți din domeniu și de a contribui prin inițiativă și inovație la beneficiul tuturor cetățenilor.
,,Fiind parte a echipei BNM, vei avea satisfacția de a te afla într-un mediu dinamic, modern și profesionist, și vei contribui personal la îndeplinirea obiectivelor BNM cu impact pe întreaga societate.”